X

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal face praf FRF după meciul cu Feroe

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a lansat, sâmbătă, un atac dur la adresa Federaţiei Române de Fotbal (FRF), după ce reprezentativa României a învins în deplasare echipa Insulelor Feroe, cu scorul de 3-0, toate golurile fiind marcate pe final, transmite News.ro.

“Când îţi arde mai mult de imagine decât de sport, ajungi să te chinuieşti şi cu Insulele Feroe. E de râs că am ajuns să tremurăm constant în faţă unor echipe mici. Am fost la un pas de o ruşine naţională. Să nu ne luăm după scor, deoarece este unul mincinos. A venit timpul să spunem adevărul asupra situaţiei dramatică în care se găseşte fotbalul românesc, să nu mai tratăm cu mănuşi managementul de la FRF, să nu mai înghiţim poveşti precum promovarea fotbalului feminin, succesul debordant al regulii U21 sau protestul faţă de Iran, branduiri şi rebranduiri la nivelul FRF sau al Ligii a II-a ori a III-a. Fotbalul românesc este la pământ, percepţia fanilor asupra fenomenului este profund negativă, stadioanele sunt deplorabile, iar performanţele rămân doar un accident într-o strategie de dezvoltare, de fapt, inexistentă. Vorbe, forme fără fond şi multe realizări la hectar, bifate doar ca să fie bifate, dar care nu vor produce rezultate sportive. Un fotbal trist, fără direcţie şi fără viitor. Rămân câteva întrebări: Cât mai acceptăm un management care de fapt nu a adus niciun plus de valoare pentru fotbalul românesc? Când începem să vorbim serios despre viitorul fotbalului românesc? Când vom avea un plan pentru a nu ajunge cu totul la periferia fotbalului european? Tăcerea înseamnă complicitate, iar eu începând de azi voi vorbi despre tot ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc, cu subiect şi predicat, cu cifre, cu probe, cu curaj şi cu dorinţă unei schimbări reale”, a scris Ştefan, într-un mesaj postat pe Facebook.

Reprezentativa României a învins, sâmbătă, la Torshavn, cu scorul de 3-0 (0-0), selecţionata Insulelor Feroe, într-un meci din etapa a şaptea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2020. Tricolorii au marcat în ultimele 20 de minute.

Citește mai mult

Alte știri

Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker