X

Atac armat într-o biserică din New Hampshire, două persoane au fost rănite

New York Post

Un individ a deschis focul sâmbătă dimineaţă într-o biserică dintr-un mic oraş din New Hampshire, în nord-estul Statelor Unite, rănind două persoane înainte de a fi reţinut, a informat poliţia locală, relatează AFP, potrivit agerpres.

În momentul în care forţele de ordine au fost alertate, în jurul orelor 10.00, în această biserică din localitatea Pelham, cu 14.000 de locuitori, avea loc o nuntă.

Citește și : Atac armat în New York – Cel puţin patru morți

Poliţiştii au sosit la faţa locului în trei minute şi „au descoperit două persoane rănite de gloanţe”, a precizat într-un comunicat Pelham Police Department.

Suspectul a fost imobilizat de mai mulţi invitaţi la nuntă, a adăugat textul.

Cei doi răniţi au fost transportaţi la spital, iar atacatorul plasat în arest.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, agresorul nu pare să fi tras „la întâmplare”, potrivit comunicatului.

Citește și : Cutremur de 5,7 grade în prefectura japoneză Chiba

Guvernatorul statului New Hampshire a confirmat pe Twitter atacul armat.

„Responsabilii statului se află la locul incidentului, asistând echipele locale în răspunsul lor şi ancheta legată de atacul armat de la Pelham”, a scris pe Twitter Chris Sununu.

Citește mai mult

Alte știri

Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker