X

Coreea de Nord ar putea renunța la progresele realizate în relațiile cu SUA

Israel National News

Coreea de Nord a transmis, printr-un comunicat emis joi, că negocierile cu Statele Unite ar putea regresa după ce Consiliul de Securitate al ONU a cerut autorităților de la Phenian renunțarea la programele sale de armament, relatează agenția de presă locală KCNA, citată de Reuters, potrivit mediafax.

Anunțul făcut de oficialii nord-coreeni vine ca urmare a reuniunii Consiliului de Securitate al ONU de marți, în cadrul căreia aceștia au solicitat Phenianului „să ia pași concreți” în scopul renunțării la programele lor de înamare nucleară și cu rachete balistice, într-o manieră completă, verificabilă și ireversibilă.

Citește și : Erdogan ameninţă UE: ‘Vom deschide porţile şi vom trimite 3,6 milioane de refugiaţi’

Solicitarea Consiliului de Securitate al ONU a urmat testului nord-coreean prin care aceștia au lansat o rachetă balistică dintr-un submarin, considerat unul dintre cele mai provocatoare acțiuni întreprinse de Phenian după reluarea dialogului cu Washingtonul, în 2018.

Ministrul de Externe nord-coreean a transmis, prin intermediul unei declarații emise de purtătorul său de cuvânt, pentru agenția oficială de presă de la Phenian (KCNA), nemulțumirea Coreei de Nord față de mesajul ONU. „Există o limită a răbdării noastre și nu există nicio lege care să ne poată îngrădi din ceva, ceea ce înseamnă că vom continua”;„situația (…) ne încurajează să reconsiderăm pașii cruciali pe care i-am făcut pentru a construi încredere în relațiile cu Statele Unite”, a declarat purtătorul de cuvânt.

În cadrul aceluiași comunicat, oficialul nord-coreean a amintit de testul rachetei balistice intercontinentale Minuteman III realizat de Forțele Aeriene americane în această lună, considerându-l o acțiune „desfășurată cu scopul de a pune presiune asupra naostră”.

Coreea de Nord a informat, pe 3 octombrie, că a testat cu succes un nou tip de rachetă lansată de la bordul unui submarin, pentru a descuraja amenințările externe și pentru a-și consolida capabilitățile de apărare. Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) s-a reunit, marți, în spatele ușilor închise, după anunțul Phenianului privind testarea unei noi rachete balistice.

Citește și : Iranul cheamă la ‘încetarea imediată’ a ofensivei Turciei în nord-estul Siriei

Citește mai mult

Alte știri

Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker