X

Paul Stănescu, mobilizare înainte de moțiunea de cenzură: Nu există plan B. Nu trebuie să pierdem meciul

Paul Stănescu, mobilizare înainte de moțiunea de cenzură: Nu există plan B. Nu trebuie să pierdem meciul 72

Preşedintele PSD Olt, senatorul Paul Stănescu, îi îndeamnă pe social-democraţi să nu piardă ‘meciul de joi’ şi se mobilizeze împotriva moţiunii de cenzură depusă de opoziţie pentru a da un semnal de unitate societăţii şi ‘o lecţie opoziţiei’.

”Noi, social-democraţii, nu trebuie să pierdem meciul de joi. Prin mobilizarea împotriva moţiunii, trebuie să dăm un semnal puternic de unitate societăţii şi o lecţie opoziţiei că nu este cazul şi momentul să se joace cu interesele românilor şi bunăstarea românilor. Repet ceea ce am spus şi acum două săptămâni: în aceste alegeri prezidenţiale strângem rândurile şi ne luptăm pentru ceea ce au câştigat românii în anii noştri de guvernare. Ne luptăm pentru candidatul nostru şi pentru programul de guvernare. Restul, se vor întrece care mai de care în propriile laude. Despre propriile promisiuni iluzorii, despre concedierea a 400.000 de bugetari, despre austeritate, despre tăieri de salarii şi pensii, şi aşa mai departe. Adică despre ce ştiu ei mai bine să facă. Nu există planul B. Şi asta vom arăta şi la această moţiune de cenzură, că stabilitatea României este mai importantă decât orice târguială pe care o fac partidele din opoziţie între ele. România nu are nevoie de incertitudinea lor politică”, a spus Paul Stănescu.

Sursă: Agerpres

Citește mai mult

Alte știri

Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker