X

Iohannis, slugă la doi stăpâni

              Iohannis se rupe. L-au crăcănat! În 2014, cu şapte luni înainte ca Iohannis […]

 

            Iohannis se rupe. L-au crăcănat!

În 2014, cu şapte luni înainte ca Iohannis să fii ajuns preşedinte al PNL şi candidat al PNL pentru funcţia de preşedinte al României, am fost singurul care am anunţat într-o scurtă analiză „Viitorul preşedinte al României va fi ..” probabilitatea ca acesta să fie câştige alegerile. Textul care urmează, scris într-o altă tonalitate, nu-şi propune aceeaşi miză analitică.

Vă amintiţi cum a fost omorât Ioan Vodă cel Cumplit? L-au legat între două cămile şi l-au rupt. Cam aşa e pe cale să păţească şi Iohannis, marioneta legată, din cauza „slăbiciunilor sale lumeşti” de sforile păpuşarilor din diverse mafii internaţionale şi locale, grupări, clanuri, haite.

În servicii, loc în care se găsesc cei care leagă şi dezleagă marionetele de cămile la ordinul băieţilor deştepţi din mafia financiar-bancară globalistă, e bucurie şi tristeţe deopotrivă. În toate. Pentru că, oricât ar vrea ele să pară altfel, în final nu sunt muşuroaie de furnici, ci sordide şi (de cele mai multe ori, din păcate) infecţioase adunături de oameni. Cele care îl sprijină sunt disperate de autogolul dat de Iohannis; celelalte sunt încântate. La fel şi agenţii secreţi, care, indiferent de comanda primită au şi simpatiile/antipatiile personale, care pot fi contrare ordinului de zi pe unitate.

Bucuria şi tristeţea sunt provocate de personajul de tristă menţionare din titlu, care a reuşit, odată cu răspunsul la comanda Aport! a lui Trump să dea unul dintre cele mai greţoase spectacole de jalnic oportunism. Pozele lui Iohannis cu preşedintele american mi-au amintit de imaginea unui dulău mare, privind fericit şi tont, cu limba atârnându-i băloasă, la stăpânul lui, ale cărui mâini şi/sau picioare tocmai le-a lins cu aplicaţie. Prilej cu care putem înţelege şi de ce lătra Iohannis ori de câte ori vedea o poză cu Trump împreună cu un alt dulău de pe păşunea românească.

                                       Crăcănarea internaţională

Îmbrăcat cu nădragii lui cei mai buni şi fără paltonul exilat în dulapul SPP, Iohannis a făcut o piruetă grosolană şi şi-a mutat căpşorul cu grai rar şi ochi severi în goliciunea lor, care stătea sub fustele lui Frau Merkel, dincolo de Atlantic. Un picior al lui rămâne strâns legat şi de arborele uscat al UE, în dosul căruia se ascundea Jean Claude atunci când, după migăloase experimente de cuantica oenologică, îi creşteau în picioare pantofi de culori diferite, şi ajungea să plutească pe braţele invitaţilor săi. Acelaşi arbore după care se ascunde şi Frau Merkel să-şi maseze tremuriciurile ca să nu pară că are orgasme în public la contactul cu invitaţii săi.

Chiar dacă unii de pe afară şi-au dat mâna pentru a vopsi curat democratic rezultatele alegerilor din România, înţelegerea nu merge până la  a schimba barca progresismului globalist cu cea a trumpismului confuz pierdut între tresăriri conservatoare şi un imperialism globalist agresiv şi fără perdea. Dacă la sexul forţos cu resursele României nu se opune nimeni (În definitiv la viol nu e cum vrei tu!) plus că trebuie „ să mănâncă şi gura la copilaşii” miliardarilor globalişti ceva; dacă toată lumea bună e de acord că minorelor locale trebuie să li se deschidă viitorul sub atenta îndrumare a profesioniştilor din US Army şi dacă e o adâncă unanimitate privind necesitatea democratizării Rusiei şi Chinei ca să se termine cu opoziţia la globalizarea mafiei ce conduce America, sunt destule prăpăstii primejdioase pe alte direcţii, care fac ca, de exemplu, Master Soros să suspine trist şi dezamăgit. Şi nu e singurul. Sunt, am auzit, dezbateri aprinse şi în CIA, FBI, NSA, NED, departamentul de stat şi în general în statul paralel american.

Apoi, Trump e imprevizibil: azi ameninţă, mâine pupă zgomotos unde a lovit. Şi una e să fii de partea lui atunci când se ceartă cu Coreea de Nord, alta cu China. Mai ales o Chină „înspăimântată” de faptul că România a pus-o cu spatele la zid, declarând-o duşman al ei şi al omenirii.

Vizita în SUA a fost una bună; bună pentru ca românii amăgiţi şi cei spălaţi parţial pe creier şi cu şanse de recuperare să înţeleagă cu cine au de-a face, cât de dedicat este Iohannis României, cât de uşor te vinde (România, Europa – probabil după sordidul său volum EU.RO, va urma un altul şi mai jalnic, SUA.RO), cât de mic este în realitate acest neamţ cu schelet mare, cum îşi bate joc de funcţia pe care o deţine, câte parale dă pe români.

De altfel, Europa toată, de la Macron la Merkel, s-a cutremurat şi s-a înclinat în faţa măreţiei pragmatismului iohanescian. La UE, se aude, au fost orgasme prelungite la citirea şi vizionarea detaliilor îmbrăţişărilor drăgăstoase din America. Mai ales progresiştii (adică, mai toate partidele europene) au căzut din lojile nemuritoarei lor opere loviţi în plin de actualitatea cuvintelor evangheliei despre „slugile viclene şi leneşe”!

Dincolo de aparenta ei bonomie şi ospitalitate nemărginită, Germania nu uită şi nu iartă; adevărat e că niciun stăpân nu e foarte fericit când îl trădează sluga pe care o credea de-a pururea credincioasă. Şi când din locul întâi te trezeşti menţionată la şi alţii, adică pe locul 4, evident că ai ceva de spus în sinea ta. Şi de tras ceva pârghii şi sfori.

Supralicitarea bărbăţiei germane mitologice în faţa Maicii Rusia, aminteşte secvenţele în care un boss tinerel de cartier îl trimitea pe unul dintre fanii săi mai fragezi, ce căuta un loc în cadrul trupei, să-l pălmuiască, în numele lui, pe bossul unei grupări rivale. Nu de puţine dăţi, după ce mucea, fezandat de acesta din urmă şi de sergenţii săi, îşi căuta răsuflarea şi dinţii prin praful drumului, cei doi boşi se duceau la o cârciumă ca să trateze cestiuni importante. Ceea ce poate fi, dacă între timp nu izbucneşte un conflict nuclear, şi viitorul poveştii de dragoste şi ură dintre americani şi ruşi.

Oricum ar fi, este greu de presupus că Maica Rusia, care a văzut la timpul ei şi bărbăţia altora, de la tătari la franţuji şi la teutonii pictorului Hitler, va putea să observe ceva în pantalonii domnului cu paltonul nervos de la Cotroceni. Şi tot oricum ar fi, nu vă faceţi iluzii că NATO (sau americanii) s-ar activa dincolo de declaraţii tăioase şi sancţiuni deja penibile, în cazul în care, dată fiind vreo năzdrăvănie de-a noastră – sau de-a aliaţilor noştri – Rusia ar fi nevoită să riposteze.

Gudurarea la pulpana lui Trump nu ajunge nici pentru a-i spăla petele lăsate pe covorul prieteniei româno-israeliene, atunci când SPP-ul verifica prea sârguincios buda de la palat să nu fie vreun spion psd-ist ascuns în bazinul closetului sau în piciorul chiuvetei şi locatarul de la Cotroceni ţopăia sub presiunea măruntaielor pe holurile palatului. Peste pete ar trebui aşezate ceva oferte, dar în afară de cuvinte, în mod real, fără un „guven al lui” Iohannis nu are nimic; cheia resurselor se află totuşi la guvernul „ticălos” şi „corupt” care deja a făcut negocierile de rigoare pe spezele psd-ului.

                                   Crăcănarea internă

E totuşi programul de figuri libere, dar mai ales impuse de şefii săi, cu care Iohannis a intrat deja în cărţile de istorie pe care le va scrie atunci când nu o va mai plimba în timpul serviciului pe doamna Carmen. Căci în cărţile de istorie reală – dacă vor mai exista ele în viitor – s-ar putea ca ori să fie o pagină albă – cam cum sunt roadele activităţii sale prezindenţiale în favoarea românilor – sau una neagră pe care să scrie ceva despre josnicie, trădare, lichelism, iohaniseală, caracter infect, gândire limitată, lăcomie, oportunism şi altele asemenea.

(E neclar dacă Iohannis face ceva de capul lui, dacă e el în stare să-şi ducă gândurile dincolo de a filosofa despre cât de statuie unicat este. O remarcă maliţioasă la adresa unui personaj statuie de pe vremuri spunea că deosebirea dintre acela şi statuia lui ar fi aceea că statuia ar putea părea totuşi că gândeşte.)

Coborât direct din poveştile de groază ale vechilor germani în basmele politice româneşti actuale, ca un Lăţ-Lungilă malefic, nu tovarăş al lui Harap Alb, ci slugă a spânului, zmeului, împăratului cel rău, Iohannis s-a lăţit şi lungit metastazic peste cerul politicii româneşti, încercând să ocupe tot ceea ce poate fi opoziţie la PSD, dar mai ales (deşi nu este aproape nicio suprapunere între PSD şi poporul român) la români. Adică la identitatea, credinţele, tradiţiile, valorile, spaţiul, resursele acestora şi posibilitatea unui viitor mai bun ca români, nu ca un amestec de troglodiţi din mai multe rase, etnii, spaţii, formataţi ca sclavi ai mafiei financiar-bancare globaliste şi cu un viitor neguros.

Dorindu-se cavalerul apocaliptic al liberalilor, useriştilor, cioloşiştilor şi în general al tuturor „rezistenţilor” produşi, conduşi şi finanţaţi, ca şi usr-ul şi plusul, de ongeurile globaliste şi/sau servicii, Johannis uită că postura de dulău axiomatic al lui Trump poate trezi curenţi subterani potrivnici ambiţiilor sale.

Vreme de cinci ani, imaginea acestui produs al lumii întunecate a mafiei globaliste şi serviciilor interne şi externe, s-a hrănit şi a crescut din ură: ura provocată, stimulată, alimentată generos cu evenimente înscenate, cu morţi şi răniţi, cu minciună şi manipulare, cu trădări şi vânzări, cu piedici, capcane, sabotaje aduse unei vieţi normale.

Încet, dar sigur, fericirea cu care Iohannis se grăbeşte să vândă România şi să-i deschidă porţile năvalei migratorilor, ca şi cum ar fi uşile caselor sale (dobândite cu complicitatea funcţionarilor şi notarilor întocmitori şi certificatori de acte false), se va răsfrânge şi asupra românilor, impresionaţi şi de evoluţia de „înaltă ţinută patriotică” manifestată cu ocazia înstrăinării resurselor iubitei sale ţări. Care, nu vor mai fi atât de entuziaşti în a-l vota. Mai ales că cozile organizate de la secţiile de vot din străinătate s-au dovedit a fi fost, în multe cazuri, mai ales în cele mediatizate intens, excepţionale experimente de haos organizat.

Poate e prea devreme şi chiar dacă suntem mult mai aproape, anul acesta e mai dificil de făcut o previziune asupra rezultatului alegerilor: se lucrează intens în câteva cancelarii şi o sumedenie de birouri ale serviciilor, nu avem încă o listă clară a celor care vor candida, mai e loc pentru josnicii şi ticăloşii precum cele din SUA, care să mai trezească ceva români.  Cert este că marioneta Iohannis este în acest moment atât de crăcănată între sfori încât e foarte aproape de a se rupe. Asta chiar dacă STS-ul are în continuare atribuţii electorale. Dar, care STS?

Paul GHIŢIU

Sursa: https://paulghitiu2009.blogspot.com/2019/09/iohannis-se-rupe-l-au-cracanat.html

 

Citește mai mult

Alte știri

Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker