X

TRANSILVANIA ÎN „COLIMATOR” (XLII): Jugul austriac

 

Atenţie, români! Duşmanii statului naţional unitar nu dorm!

                                        AUSTRIA

„Germania, Austria și Ungaria nu s-ar fi împăcat cu unirea Transilvaniei cu România și au un plan de rupere a regiunii de țară(…). Este mai degrabă o nouă înțelegere pe deasupra capetelor noastre între țări din Occident și tradiționalii doritori de rupere a unui stat mare cum este România în Europa.” (Alexandru Cumpănașu, președintele Asociației pentru Implementarea Democrației).

Cu nostalgiile și ambițiile sale imperiale, avute cu mult timp  înainte ca arhiducele Franz Ferdinand să viseze la proiectul înființării Statelor Unite ale „Austriei Mari”, această țară mică, vecină cu Germania, este considerată de titanul diplomației americane H. Kissinger, în ciuda faptului că nu are o deschidere maritimă strategică și a oscilat la începutul ambelor războaie mondiale, drept… „seismograful Europei”!

    Nu este deci de nici o mirare că acum, după atâta amar de vreme  de când habsburgii Curții din Viena au avut un cuvânt greu de spus pe Vechiul Continent, această țară de vocație germană încearcă, într-o Europă al cărei „vas” arde la  „flacăra” Germaniei, să tragă foloase maxime nu doar din declinul provocat și coordonat al României, în postura de cei mai mari jefuitori din toate timpurile, ci și al altor țări ținute cândva  sub „obrocul” lor exploatator.

Desigur, este regretabil că astăzi Presa noastră vândută, laolaltă cu intelectualii „de vază” , ne țin ca popor sub ,,conul de umbră” al dezinformării și nu vor, când ne tot vântură sub nas „investițiile” austriece în România, să ne spună cum astăzi, ca și în trecut, au  profitat și profită de pe urma neamului nostru, românesc, condamnat istoric la sărăcie și suferință!

De aceea, ar trebui să avem în vedere, când neo-habsburgii ne dau atâtea „palme”, sub acuza că am fi corupți, cum de a fost posibil ca înaintașii lor să dea lovituri cu „bâta” militară în „capul”  Transilvaniei (au ocupat-o 231 de ani, între 1687-1918), al Olteniei ( au ocupat-o 21 de ani, între 1718-1739) și al Bucovinei (au ocupat-o 143 de ani, între 1775-1918)… Rezultatul? Austriecii nu numai că ne-au „stors” de 858 tone de aur, adică au furat  de la noi de două ori mai mult decât turcii (în 484 de ani de stăpânire) și de patru ori mai mult decât rușii (în 85 de ani de stăpânire), dar au vrut să ne răpească și sufletele aflate pe calea mântuirii, încercând să  ne schimbe credința prin eliminarea forțată a Ortodoxiei… Ei, acum nu ar fi prea greu ca, prin această „cheie”, să întrevadă toți iubitorii de adevăr cum (în 1989) Austria nu întâmplător a schimbat „soarta” Germaniei, lăsându-i pe sute de mii de germani să treacă spre Occident, precum și faptul că scopul ei ascuns, în ceea ce ne privește Țara, este acela de a ne repune pe harta neosclaviei și de a servi interese care zdruncină din temelii stabilitatea Statului Român…

„Dar ce, suntem ocupați de Imperiul austriac? Da, suntem! Suntem o țară ocupată, iar planul este să nu fie legat Ardealul, provincie austriacă, de România. De ce ? Cumva să nu ajungă tancurile rusești la Viena? Sau cumva ca Transilvania să se transforme în Regiunea Autonomă Transilvania? Întrebați-l pe Hellvig  ( șef al  S.R.I. – n.a.) și pe cei din Triunghiul Morții împreună cu Iohannis    ( Gelu Vișan, Parlamentul României).

În pornirile ei colonianiste, Austria nu are nici cea mai mică ezitare să ne sfideze Țara și, din „nucleul dur” al U.E., își folosește considerabil „tentaculele” sale din Comisia Europeană ca, din postura de „cel mai important investitor străin în România” ( conform ministrului de externe M.R. Ungureanu, în 2006), să ne dea bani, în contextul unor licitații câștigate de firme dictate, iar apoi aceștia să se întoarcă în Austria și noi să fim „mândri” că am devenit un „nou land federal”          ( același M.R. Ungureanu) în care ni se permite „luxul” să „căscăm gura” la felul cum defilează „soldații austrieci” la Alba Iulia ( capitala unirii Transilvaniei cu România)! Cu astfel de luare în râs a ideii de unitate a românilor, Austria ne arată tot mai clar, prin refuzul ei de a se lega provinciile românești cu autostrăzi, cât de mult tânjește ca Transilvania să fie din nou reorientată către „imperiala” Vienă, cât de nedreaptă este când se amestecă în problemele noastre interne ( serviciile secrete austriece s-au implicat în anarhica zi de 10 august 2018, la fel ca și directorul băncii austriece Raiffeisen – chiriaș cu sume astronomice , într-o casă însușită de președintele Iohannis în condiții dubioase), cât aplomb are în a ne pune eticheta de corupți (dar puțini le pasă cum au cumpărat pe nimic B.C.R., cum austriaca firmă Strabag trecea prin vama Calafat fără să plătească taxe, cum au tăiat pădurile și au defrișat), cât de mult și-o doresc pe extrem de servila Köveși (al cărei fost soț a fost implicat în acțiuni de spionaj în favoarea Ungariei) pentru șefia Parchetului European („uitând” că acest „om al corupției occidentale în România” a „închis ochii” în fața fraudei – dovedite de Curtea de Conturi și sancționate de ÎCCJ – de peste  1,5 miliarde de euro, făcută de austriecii de la OMV, suma egală cu cea pricinuită României de primii 15-20 de corupți de top) etc…

Iată deci cum, stimați cititori, sub masca unei anticorupții doar pentru „găinari”, gen românul Dragnea, se urmărește de fapt aruncarea de „praf” în ochii românilor ( cu un „țap ispășitor” musai român) și atrofierea conștiinței noastre naționale printr-o dezbinare fratricidă cu consecințe dramatice pentru existența noastră (în continuare) ca Stat!

                                               Franța

„Statele nu au prieteni, au doar interese’’ (Charles de Gaulle, președinte al Franței între anii 1959-1969) .

Cu toate  că agenții de influență (filofrancezi) ne-au creat o imagine solidară, de țară-stindard al fenomenului francofoniei în estul Europei, „națiunea-soră” (Franța) ne-a stat de prea multe ori în istorie, ca un „ghimpe în coaste”, jucându-se după bunul plac cu interesele noastre naționale, inclusiv în „cazuistica” Transilvaniei. Practic, România a resimțit din plin inamiciția unei superputeri cu deprinderi colonialiste, deținătoare cândva a 8,7% din suprafața uscatului lumii, ale cărei interese meschine, ca „motor al Europei”, s-au concretizat în a face din această ţară o putere nucleară şi a doua forţă economică europeană (a cincea mondială)! Nu credeţi însă, stimaţi cititori, că s-ar cuveni, mai ales că (şi) Franţa ne dictează mai nou regulile ei, să lăsăm de-o parte „mitul prieteniei”  Parisului şi, nuanţând contextul tratatelor de la Paris de după  Primul şi Al Doilea Război Mondial (unde ni s-a restituit Transilvania furată), să ne facem o imagine cât mai obiectivă asupra a tot ceea ce ni se spune despre „frăţietatea” istorică a Franţei?

De fapt, Franţa „revoluţionară” s-ar cuveni cu atât mai mult înţeleasă, în ton cu al său Imn naţional  (La Marseilleze), cu cât astăzi, ca şi ieri, liderii de la Elysee ar vrea neapărat să “schimbe la faţă” întreaga Europă… creştină şi democrată!

Când însă vrem să ne dăm seama ce fel de profil psihologic naţional  au francezii, cei care astăzi ne dau „lecţii” de etică şi echitate, cred că ar fi bine să ţinem cont de câteva trăsături definitorii ale neamului lor:

  • crima şi jaful (ca putere colonială, Franţa a ocupat cu forţa diferite ţări, exploatate inclusiv în zilele noastre);
  • mentalitatea antihristică (iluminismul şi revoluţia din 1789, prin care s-au pus bazele cultului  “zeiţei“ raţiunii şi au fost ucişi 200.000 de francezi  în numele valorilor “libertăţii”, au pus bazele terorii secolului XX în ce priveşte răzvrătirea faţă de ordinea instituită de Dumnezeu);
  • conspiraţia faţă de noile graniţe (războaiele napoleoniene au avut menirea să schimbe istoria Europei continentale);
  • duplicitatea în Primul Război Mondial (Franţa a garantat României concesiuni “imposibil de realizat”, fiind favorabilă Ungariei în toamna anului 1918, iar în primăvara lui 1918 reintroducea administraţia maghiară în Banat şi trupele aliate franceze refuzau să cedeze Banatul către România, conform generalului G. Mărdărescu);
  • extremismul (Franţa nu a îngăduit României ca în cadrul alianţei regionale Mica Înţelegere din 1921, să avem relaţii normale cu Germania ante-Hitler);
  • trădarea (jumătate din populaţia Franţei a colaborat cu Germania, ţară care a fost de acord ca nord-estul Transilvaniei să fie cedat forţat Ungariei revizioniste);
  • globalizarea (Franţa este un stat înaintemergător al lui Antihrist, deschizător al căii pentru amestecarea raselor şi limbilor prin acceptarea islamizării Europei) etc!

     Cu un astfel de „pedagog” al Noii Europe, anarchic-zombizate, “punerea la colţ” a României este, pentru atare nereguli, pe cât de inoportună, pe atât de necinstită!

„Mitterand (președinte al Franței între anii 1981-1985 – n.a.) a fost un politician mare, dar, ca mulți politicieni mari, lipsit de caracter. România l-a sprijinit mult în ascensiunea lui (…) inclusiv la alegerile de la ultimul mandat … Dar cert este că acțiunile lui Mitterand s-au intesificat în sens negativ la adresa noastră. Și, în câteva rânduri, ne-a atacat deschis, precum la Budapesta. În vara lui 1989, Mitterand a fost la Kiev, unde a avut întâlnirea cunoscută cu Gorbaciov                  ( președinte al U.R.S.S.- n.a.) și cu alții, fiind definitivate niște înțelegeri cu privire la România. Deci, într-un fel, Malta a fost anticipată cu mult înainte, de Mitterand și Gorbaciov, trecând prin Budapesta … Și, bineînțeles, în mod corespunzător, au acționat puternic pentru subminarea României și serviciile de informații franceze” ( General – colonel Iulian Vlad, șef al Departamentului Securității Statului între anii 1987-1989).

Recunoscut ca fiind „părinte al Europei”, președintele francez Mitterand și-a dorit cu ardoare să apuce ziua în care, într-o „confederație europeană”, să îl vadă răsturnat de la putere pe omologul său, naționalistul Ceaușescu, a cărei vehemență, în a combate pretențiile Ungariei asupra Transilvaniei, începuse să îl irite tot mai mult. Nu se știe exact ce anume l-a animat pe Mitterand să se situeze în fruntea Armiei dezlănțuite împotriva politicii Bucureștiului, dar țara lui, Franța, avea să devină „cel mai mare dușman a lui Nicolae Ceaușescu în Occident” (conform ministrului de externe Ș. Andrei) într-un moment de escaladare a disputei româno-maghiare, când mass-media din Apus s-a poziționat favorabil Ungariei, cultivând „ca la un semn ” o stare de confuzie internațională, concertată, prin care drepturile minorităților maghiare din Transilvania și condamnarea Trianonului se împleteau în chip derutant cu o agresivă retorică anticeaușistă.

În orice caz, îmbrățișând cauza Ungariei în a-l elimina din joc pe Ceaușescu, Franța lui Mitterand s-a coalizat cu Germania cancelarului Kohl, cu toate că la Kiev liderul de la Elysee îl rugase pe președintele sovietic Gorbaciov să nu sprijine reunificarea Germaniei ( la 6 decembrie 1989), astfel încât, în 1989, cu „binecuvântarea” papei Ioan Paul al II- lea, Mitterand și-a exprimat oficial regretul că Franța și Germania erau „vinovate” de destrămarea „Ungariei mari”, promițând o modalitate de schimbare a siutuaței și expunându-se ca un paravan sub care serviciul secret maghiar, AVO, a organizat formațiunea paramilitară de la Bicske pentru „acțiuni viitoare de gherilă” în Revoluția Română! Și așa a reușit DST (Securitatea franceză), după ce șeful ei a fost strivit „întâmplător” de un camion în România, să își dea concursul în debaracarea lui Ceaușescu – omul care l-a susținut pe Mitterand în campania electorală prezidențială cu 62.000 $ ( spre deosebire de Ungaria, care a „cotizat” cu 3 millioane $)! Acționând astfel în forță, Parisul a pus Bucureștiul la „cheremul” Budapestei și, în consecință, ne-am „trezit” în postceaușism cu oficiali ai Ungariei care se comportă în România ca la ei acasă, insultându-ne că am fi, în Transilvania … „ungurească”, un neam de venetici: nespălați, desfrânați, hoți și inculți … Și, ca urmare, ne-au supus mediatic la inchizitoriale constrângeri judiciare, reeducări mediatice, defăimări și marginalizări, antiromânești, la ore de maxime audiență!

„Problema unor provincii … trebuie să rămână intangibilă. În schimb, nu trebuie să se omită existența divergențelor între Ungaria și România în problema Transilvaniei sau problema Basarabiei … Franța și U.R.S.S. trebuie să-și reia rolul de asigurare a echilibrului în Europa, așa cum a făcut-o de secole.” (Președintele francez F.Mitterand, 10 octombrie 1989).

Dacă astăzi s-a ajuns cu harta României să apară ciuntită în presa franceză (siteurile Le Revenu și Boursorama), cu Transilvania înglobată la Ungaria, aceasta a fost posibil deoarece, în făurirea unei lumi globale în care serviciile secrete domină politica mondială, tandemul serviciilor secrete KGB – DST (recte Gorbaciov-Mitterand) a reușit să își impună agenda redefinirii Europei, în bătălia Franței și U.R.S.S. de a ne stăpâni resursele naturale prin interpuși, ceea ce a făcut ca țara noastră să aibă un președinte filosovietic (I.Iliescu) și un prim-ministru filofrancez (P.Roman). Mai întâi, sub „acoperire”, Parisul „ne-a luat ochii” cu nesfârșitele sale ajutoare umanitare, cu excesiva mediatizare a iluziei libertății și găzduind cu „generozitate” globalizarea Europei prin instituțiile Parlamentul European, Consiliul Europei și UNESCO, ne-a adus ca țară la „sapă de lemn” din postura de al 4-lea investitor economic în România. S-a început totul o dată cu prim-ministrul de spiță ardeleană (P.Roman), pregătit în anii ”70 de francezii de la Toulouse, cel care s-a și dus vasalicește – în februarie 1990 – la președintele Mitterand, cu scopul să se „înlăture neînțelegerile privind chestiunea Transilvaniei”, deschizând astfel calea susținerii Franței pentru integrarea euro-atlantică a României (președintele J.Chirac) și aducerea țării noastre în stadiul de a avea un Executiv condus de „al doilea comisar european francez”, așa cum îl numea L’Humanite pe viitorul prim-ministru (ardelean) D.J.Cioloș, ale cărui studii au fost făcute la Montpellier, ginerele unui socru (francez) conectat la serviciul secret DGSE! Întrebarea este: oare a prosperat România, cât timp Cioloș a deținut funcția de comisar european pentru agricultură? Nu, evident: a prosperat Franța! A prosperat Danone, firmă care a „ucis” pe toți producătorii români de lactate!

La întrebarea cât este România iubită de Franța, s-ar putea afirma că în aceeași măsură în care Franța a încercat recent înlocuirea guvernului legitim al Siriei, a recurs la siluirea a 14 țări africane (fostii colonii) să îi plătească impozite și, vrând neapărat să extirpe naționalismul și creștinismul prin susținerea islamizării Europei, a reușit să pregătească terenul pentru a instaura Statul Global – o dictatură cumplită, în vestul Europei, generată de un tensionat focar inter-rasial, secesionist și federalist!

                                                                                                                           Prof. Costel NEACŞU

 

 

 

 

Citește mai mult

Alte știri

Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker