Guvernul începe construcția a 400 de baze sportive pentru copii și comunitățile locale


Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a declarat, joi, că va promova o nouă inițiativă pentru a finanța construirea a 400 de baze sportive în țară. Declarația a venit după ce a participat la inaugurarea unei astfel de baze la Cumpăna, în Județul Constanța. Obiectivul a fost realizat prin Subprogramul “Complexuri Sportive” derulat de Comisia Națională de Investiții.

Bazele sportive pe care Daniel Suciu le propune sunt folositoare tinerilor pentru a se dezvolta sănătos. Mai mult, construcția acestora va crea noi locuri de muncă pentru cei care au terminat o facultate în domeniu și nu au unde profesa și, în plus, vaa crește volum de investiții ale statului.

Daniel Suciu a afirmat, cu ocazia inaugurării bazei sportive “Centenar 2018”, că este în pregătire un memorandum privind construirea a 400 de astfel de facilităţi ce vor fi amplasate în toate judeţele ţării. 

“Nu cred că sunt multe comune care au astfel de baze sportive. Nu este nici a Guvernului, nici a primăriei, dar este a copiilor şi tinerilor. Mai mult, vom mai înfiinţa în fiecare judeţ al Românei astfel de baze sportive. Deja pregătim un memorandum şi alte 400 astfel de baze sportive vor mai fi construite în ţară”, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. 

Proiectul din Cumpăna a fost în valoare de 14, 1 milioane lei cu TVA și a fost realizat în conformitate cu normele și recomandările federațiilor de profil. Baza conține un teren de fotbal cu o dimensiune de 105m X 68m, respectând astfel cerințele UEFAș o tribună acoperită cu 850 de locuri și spații pentru atletism. Acesta poate fi folosit și pentru competițiile de oină, handbal, volei, baschet și tenis. De asemenea, complexul dispune de vestiare cu grupuri sanitare, sală de conferințe, sală de mese cu bucătărie, cabinet medical și cămin cu 20 de locuri de cazare.

Astfel de baze vor fi în toată țara, conform ministrului Suciu.

Facebook Twitter LinkedIn Google+ Email Copy Link Print Mai mult

Citește mai mult

Alte știri

Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker