Ponta, ofițer acoperit al SIE. Serviciile secrete au intrat în politică


Uneori simplele bănuieli se adeveresc. Așa s-a întâmplat și în cazul liderului Pro România care, dintotdeauna, a negat orice legătură cu serviciile secrete interne sau externe.

Simplul fapt că Victor Ponta a devenit procuror a pus foarte mulți oameni pe gânduri, mai ales că procurorii zilelor noastre, în cea mai mare parte au rămas acceași procurori dinainte de 1989. Vorbind de poliția politică pe care o aplică chiar și astăzi.

Sigur că pe Victor Ponta nu l-a bănuit nimeni că ar fi făcut ceea ce a făcut Lazăr sau Kovesi, dar o suspiciune plana asupra lui în privința faptului că ar face parte dintr-o structură securistă.

Cel care a venit să confirme a fost chiar fostul președinte, Traian Băsescu. Acesta a declarat, marți, la TVR, că fostul premier, Victor Ponta, a fost ofițer acoperit al SIE.

”La Ponta știam chiar de la ofițeri de rang foarte înalt. A fost o discuție informală. Era trecut în rezervă. Mi-a spus ofițerul care l-a recrutat”, a declarat Traian Băsescu, la TVR.

Fostul președinte a spus că are dovezi, din partea unor ofițeri de prim rang de la SIE, că Victor Ponta, fostul premier al României, a fost ofițer acoperit al SIE, dar, în perioada mandatului de la Palatul Victoria era în rezervă.

Băsescu a mai dat în vileag și alte nume. A vorbit despre fostul șef al SIE, Predoiu, care este consilierul și patronul politic al Pro România, dar și despre Tudose care are ștate vechi la Academia SRI.

Lucrurile acestea au fost spuse și de Gabriel Oprea care afirma că: “USR și Pro România sunt partide de intelligence”.

Serviciile au ieșit la lupta politică pe teren

Oricine analizează două minute situația își poate da seama că serviciile secrete au intrat în lupta politică confecționându-și partide pe care le-au aruncat în luptă. Astfel, Pro România a ajuns să reprezinte o aripă a securiștilor mai vechi. Aceștia fac parte din generația Maior, Predoiu, Ardelean, Sarcă și Oprea. Iar USR, la o simplă analiză, pare a fi construcția lui Coldea.

Ponta trebuie să răspundă acuzațiilor

Fostul premier al României, ar trebui să răspundă în fața oamenilor înainte de alegerile din 26 mai. Acesta trebuie să le explice românilor: cum și în ce condiții a fost ofițer acoperit, pentru că oamenii trebuie să fie informați și să voteze în cunoștință de cauză. De asemenea acesta ar trebui să spună și cum i s-au clasat dosarele imediat după ce a început să-l atace pe Dragnea și PSD. Putem bănui că acesta a fost ordinul pe unitate. Cu siguranță că în Pro România există și oameni de bun simț care au credință în ceea ce fac, dar câți dintre ei, până la urmă sunt ofițeri acoperiți sau foști ofițeri și care este țelul lor în politic?

Domnul Ponta ar trebui să răspundă clar la aceste întrebări, dar mai ales sincer.

Facebook Twitter LinkedIn Google+ Email Copy Link Print Mai mult

Citește mai mult

Alte știri

Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker