Franța și Australia au semnat un contract pentru construirea a 12 submarine

Canberra şi Parisul au semnat luni un ”parteneriat strategic” ce implică un amplu contract, în valoare de 50 de miliarde de dolari, pentru construirea a 12 submarine, o decizie ce reflectă ambiţiile Australiei în zona Pacificului, relatează AFP, potrivit agerpres.

Premierul australian Scott Morrison a salutat un „plan foarte ambiţios” în cadrul ceremoniei desfăşurate la sediul Departamentului Apărării din Canberra, în prezenţa ministrului apărării francez, Florence Parly. Scott Morrison a precizat că este vorba de „cea mai importantă investiţie în domeniul apărării pe timp de pace din Australia”.

Citește și: Retragerea SUA din Orientul Mijlociu crește semnificativ vânzarea de arme în regiune

Grupul francez Naval Group a fost selectat în 2016 de autorităţile australiene pentru livrarea celor 12 submarine de nouă generaţie, obţinând după ani de negocieri acest ‘contract al secolului’, care este baza acestui parteneriat franco-australian.

Potrivit preşedintelui-director general al Grupului, Hervé Guillou, Australia a ales submarinul francez pentru rezistenţa, amploarea şi superioritatea sa acustică. Naval Group va proiecta şi construi şantierul naval de la Adelaide şi cele 12 submarine. Construcţia primului submarin va începe în 2020, urmând ca prima livrare să aibă loc la începutul anilor 2030, iar ultima la începutul anilor 2040 şi cu o dezafectare probabilă la începutul anilor 2080.

Acordul va crea aproximativ 2.800 de locuri de muncă în Australia şi 500 în Franţa.Viitoarele submarine, clasa Barracuda, vor înlocui actualele Collins de generaţie veche.

Citește și: Șeful Pentagonului face o vizită-fulger în Afganistan – FOTO

Unii critici deplâng întârzierea încheierii acestui contract, în condiţiile în care apele din nordul şi estul Australiei sunt deja teatrul unei lupte aprige de influenţă între Statele Unite, China şi puterile regionale. Beijingul are pretenţii teritoriale faţă de cea mai mare parte a Mării Chinei de Sud, o zonă de transport maritim vitală pentru comerţul mondial. Marina chineză intenţionează să-şi proiecteze influenţa şi în sudul şi vestul Pacificului, unde Australia a fost mult timp jucătorul dominant. Insulele din Pacific sunt mici şi mai puţin importante pentru transportul maritim, în comparaţie cu Marea Chinei de Sud, însă zonele lor economice reprezintă o mare parte din resursele marine mondiale.

În acest context, experţii militari speră că aceste submarine vor permite Australiei să pună în aplicare un demers credibil în cazul unei acţiuni ostile. „Este nevoie de multă încredere din partea Australiei pentru a paria pe Franţa şi de multă încredere din partea Franţei pentru a împărtăşi cu Australia competenţe atât de importante pentru suveranitatea noastră şi pentru autonomia noastră strategică, rodul unor investiţii imense timp de decenii”, a declarat ministrul francez al apărării. 

Citește mai mult

Alte știri

Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker