Onoarea unei naţiuni şi cea a unei biserici, salvate de o femeie straşnică: Manuela Hărăbor!

  S-a organizat ieri seară, la Bucureşti, o ceremonie solemnă de inaugurare a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, preşedinţie […]

 

S-a organizat ieri seară, la Bucureşti, o ceremonie solemnă de inaugurare a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, preşedinţie exercitată timp de şase lui de statul român

Nu am niciun comentariu de făcut (veţi recunoaşte aceeaşi partitură, cântată pe diferite voci) – poate cu excepţia faptului că profilul acestei întruniri ar fi cerut închirierea Sălii Palatului, unde nu numai că ar fi încăput 3-4000 de „cetăţeni europeni”, dar şi aplauzele sacadate şi prelungite ale asistenţei ar fi rezonat, peste timp, cu cele de la Congresul al XIV-lea, al XIII-lea, al XII-lea…

Astfel, ceremonia (sau ceremonialul, mă rog) s-a ținut la Ateneu. Baiul e altul. E adânc. E grosolan. E de netrecut. Corul „Madrigal” – o valoare naţională – a fost invitat să intoneze imnul de stat. Imnul de stat al României cuprinde patru strofe din „Un răsunet” de Andrei Mureşanu. Probabil pentru a nu supăra distinsele oficialităţi ale Uniunii (a cărei ideologie este vestită şi a mai aparţinut unor alte uniuni, în trecutul nu prea îndepărtat), ultima strofă nu a fost cântată:

„Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină,Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ.”

Fireşte că „oastea” nu va să zică „armată”, ci „naţiune”. Unei naţiuni născute – nu făcute – şi datorită creştinismului (mă refer la dreapta credință), deci, i s-a interzis să se prezinte aşa cum este şi nu poate fi altfel: creştină şi liberă. Patriarhul Bisericii Ortodoxe, prezent în primul rând al lojei regale, nu s-a retras, protestând civilizat. Dar, de la eşecul referendumului încoace, oare ce mai putem aştepta de la Preafericirea Sa?

A salvat onoarea acestei naţiuni (şi a acestei biserici, fără îndoială) cea care a prezentat solemnitatea: actriţa Manuela Florina Hărăbor, care a purtat o cruce la gât. Femeia română, în faţa căreia mă plec până la pământ.

Totuşi, mă mir că nu le-a trăznit prin cap organizatorilor ideea ideilor: să acopere cu o cortină neagră (la fel ca în 1948, când ne-am alăturat oficial unei alte uniuni) fresca monumentală – capodopera lui Costin Petrescu şi a asistenului său, Arsenie Boca -, reprezentând parcursul bimilenar al naţiunii române.

Sărut mâna, doamnă!

                                                                                                                               Ştefan PARASCHIV

Sursa: Q magazine

 

 

 

Citește mai mult

Alte știri

Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker