Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au adus bucurie în sufletele copiilor internați la Institutul Oncologic București

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului i-au colindat luni pe copiii internați la Institutul Oncologic București cu prilejul apropierii sărbătorii Sfântului Nicolae și le-au împărți daruri, constând în jucării și produse alimentare, scrie basilica.ro.

Sara Nukina, artist și voluntar al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, a precizat că cei mici „au fost foarte drăguți și m-au primit cu brațele deschise; când am intrat m-au îmbrățișat și a fost ceva foarte frumos”.

Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, a spus că au fost oferite „daruri pentru 50 de copii”, iar la schimb „cei mici ne-au primit cu dragoste și îmbrățișări. Unii dintre ei au avut anumite preferințe și ne vom întoarce pentru a ne îndeplini promisiunile făcute”.

„Activitatea a fost una cu totul deosebită, aceasta datorită prezenței alături de noi, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, a doamnei Adriana Ene de la Emisiunea «Bucuria Poveștilor», difuzată la Radio Trinitas, precum și a Sarei Nukina care i-a încântat pe copii cu frumoase colinde”, a mai spus Dănuț Prună.

Toate acțiunile social-filantropice ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt derulate de voluntari sub coordonarea atentă a Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru.

Citește mai mult

Alte știri

Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker