Avocat Ana Corina Săcrieru: Boicotarea mediatică a acestui Referendum înseamnă încălcarea esențială a legii și sfidarea statului de drept

Avocatul Ana-Corina Săcrieru spune că Referendumul pentru Căsătorie nu aduce nicio atingere familiei monoparentale sau oricărei alte familii. 

 

Acesta se declară surprinsă de boicotul mediatic la care este supus acest demers, asumat de către forțe născute organic din poporul român.

„Demersul inițiat, organizat și coordonat de Comitetul de inițiativă cetățenească pentru revizuirea art. 48 alin. 1 din Constituția României a ajuns, în sfârsit, la finalitatea democratică firească, respectiv la Referendum. 

După ce a primit susținerea a trei milioane de români, a Coaliției pentru Familie, a cultelor creștine și a societății civile prin cea mai largă platformă civică națională compusă din 500 ong -uri, respectiv Platforma civică ÎMPREUNĂ, inițiativa civică primește acest Referendum, adică ceea ce i se cuvenea înca de acum peste doi ani, de când Curtea Constituțională a avizat-o prin Decizia 580/2016, reținând că nu încalcă dreptul niciunei persoane. Pentru că acest Referendum nu este împotriva a ceva, ci este pentru ocrotirea unei definiții mai vechi decât legea: iubirea intemeietoare dintre un bărbat și o femeie. De aceea, acest Referendum nu aduce nicio atingere altui tip de familie, cum ar fi, de exemplu, familia monoparentală, pentru că ocrotirea definiției milenare a căsătoriei a însemnat întotdeauna, în mod implicit, și ocrotirea familiei compuse dintr-un părinte și un copil. Tocmai pentru că fiecare copil este rodul firescului de a fi al femeii și al bărbatului.

Referendumul ca finalitate a acestei initiative este de netăgăduit. Dificultatea stranie a tergiversării de până acum rămâne să fie analizată de istorie. Ceea ce surprinde însă la momentul de față, respectiv un moment cu adevărat istoric pentru societatea românească – prin anvergura fără precedent a demersului și coalizarea unei forțe într-adevăr democratice, născute organic din poporul român pentru apărarea unor valori esențiale  –  este regimul mediatic care i se aplică: boicotul declarat public de adversarii ei si susținut, in mod evident, in media.

Un număr de 14 state europene au făcut deja, înaintea noastră, acelasi demers: au menționat in Constitutiile lor că femeia si bărbatul sunt aceia care realizează o căsătorie. Asadar, in concordanța cu celelalte state europene care au inteles să ocrotească aceasta instituție mai veche decât organizarea statală, acest Referendum este despre apărarea unui mod milenar de viețuire. Este despre apărarea firescului de a fi al femeii si al bărbatului. Este despre apărarea dreptului copiilor de a mai învăța în școală despre o mamă si un tată ca temeiuri ale vieții.

Să dovedim și noi, românii că ne pasă într-adevăr de copiii noștri și să venim în număr cât mai mare la acest Referendum, să votăm potrivit conștiinței noastre. Prețul pentru neimplicarea fiecăruia dintre noi acum îl vor plăti copiii nostri. Prețul pentru boicotul mediatic este dovada că românii sunt desconsiderați la ei în țară, este  încălcarea esențială a regimului democratic într-un stat de drept”, a spus ea.

Citește mai mult

Alte știri

Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker