X

Un LIKE contează mult pentru noi

România călătoare: În sudul Dobrogei, o cruce creşte singură din pământ

Sunteţi în drum spre mare? După ce treceţi de pod, puteți părăsi autostrada, la stânga, încercaţi altă rută, înspre localitatea Ion Corvin. Ajungeţi în Dobrogea de sud, un ţinut colinar, care nu numai prin peisaje, dar şi prin obiective turistice poate concura cu orice altă zonă a ţării. Să amintim doar Mănăstirea Dervent şi Peştera Sfântului Andrei, leagănului creştinismului românesc, şi ar fi de ajuns…

Sunteţi în drum spre mare? După ce treceţi de pod, puteți părăsi autostrada, la stânga, încercaţi altă rută, înspre localitatea Ion CorvinSunteţi în drum spre mare? După ce treceţi de pod, puteți părăsi autostrada, la stânga, încercaţi altă rută, înspre localitatea Ion Corvin

În incinta bisericii de la Mănăstirea Dervent, din sudul Dobrogei, există o cruce de piatră, făcătoare de minuni, care a crescut singură din pământ şi, se spune, continuă să crească în mod uluitor în fiecare an. Conform legendei, ea a apărut pe locul unde a fost martirizat un ucenic al Sfântului Andrei, apostolul lui Hristos, cel care i-a creştinat pe daci.

Sunteţi în drum spre mare? După ce treceţi de pod, puteți părăsi autostrada, la stânga, încercaţi altă rută, înspre localitatea Ion Corvin

Se spune că obiectul din piatră e făcător de minuni

Ceea ce o face să crească, spune tradiţia populară, sunt lacrimile celor bolnavi care vin să se roage aici. De câțiva ani, piatra care creşte singură a fost acoperită cu o incintă din sticlă şi s-a lăsat doar un orificiu pentru a putea fi atinsă. Nu cu mulţi ani în urmă, a dispărut din ea o bucată.

Nimeni nu a putut să dea de urma hoţului. La şase luni de la dispariţia bucăţii de piatră, o persoană a lăsat la poarta mănăstirii o pungă în care se afla partea de cruce care lipsea şi un bilet. Acesta era scris chiar de hoţ, care spunea că furase bucata sperând că-i va aduce noroc, dar i-a adus numai necazuri.

Sunteţi în drum spre mare? După ce treceţi de pod, puteți părăsi autostrada, la stânga, încercaţi altă rută, înspre localitatea Ion Corvin

Plecând de la Dervent, spre Ion Corvin, la un moment dat veţi vedea un indicator, spre dreapta, care duce la Peştera Sfântului Andrei. Drumul este bun, colinele împădurite, superbe.

Sfântul Andrei a fost unul dintre apostolii lui Iisus, care a venit în Dobrogea pentru a-i creştina pe daci, pe la anul 50 d. Hr. El a stat în peştera care astăzi îi poartă numele.

Practic, aici este locul de unde a început creştinismul pe teritoriul României de astăzi. De la Dervent reveniţi pe drumul spre Constanţa. Mai mult ca sigur vă veţi opri la cetatea şi monumentul Tropaeum Traiani, de la Adamclisi.

Acestea au fost construite de împăratul roman Traian, după victoria pe care a repurtat-o împotriva dacilor în anul 102 d.Hr.

Sunteţi în drum spre mare? După ce treceţi de pod, puteți părăsi autostrada, la stânga, încercaţi altă rută, înspre localitatea Ion Corvin

Articolul România călătoare: În sudul Dobrogei, o cruce creşte singură din pământ apare prima dată în NewsTeam.ro.

No comments