X

Un LIKE contează mult pentru noi

ONU, precizare pentru Digi24: Modificarea Convenției de la Viena se aplică și în România – numerele de înmatriculare pot fi compuse exclusiv din litere


Într-un răspuns în exclusivitate pentru Digi24, ONU spune că și în România ar fi trebuit să fie valabil amendamentul propus de Belgia și intrat în vigoare în 2016, care le permite şoferilor să aibă numere de înmatriculare formate doar din litere.


Concret, dacă în decurs de un an, România nu s-a opus acestui amendament – și n-a făcut-o -, prevederea a intrat în vigoare în toate statele semnatare, susţin reprezentanţii ONU.


„În acord cu articolul 49 (2) al Convenției asupra Traficului Rutier (Viena, 8 noiembrie 1968), amendamentul propus pentru paragraful 1 al anexei 2 a Convenției a intrat în vigoare pentru toate părțile semnatare la data de 19 septembrie 2016”, a declarat pentru Digi24 purtătorul de cuvânt al ONU.


Replica Organizației Națiunilor Unite vine după ce poliția rutieră din București a invocat luni, în sprijinul deciziei de a-l sancționa pe șoferul mașinii cu numărul M..E PSD, o Convenție ONU din 1968 care stipula la momentul ratificării de către România (1980) că numerele de înmatriculare trebuie să aibă în componență neapărat și cifre. Polițiștii reclamau că utilizarea numărului folosit de mașina înmatriculată în Suedia ar încălca această convenție, dat fiind că e format doar din litere. Numai că această convenție a fost modificată în 2016, iar modificarea permite ca numerele de înmatriculare să poată fi formate  doar din litere.


Răsturnare de situație în cazul mașinii ”M..E PSD”: ONU a modificat acum doi ani Convenția ONU invocată de Poliția Rutieră și acum permite numere de înmatriculare formate doar din litere


No comments