X

Un LIKE contează mult pentru noi

Wayne Rooney a debutat în MLS


Legenda Angliei, Wayne Rooney a debutat cu succes la noua sa echipă din MLS, DC United. Fostul atacant al lui Manchester United nu a marcat în meciul cu Vancouver Whitecaps, însă și-a ajutat echipa să câștige, informează mediafax.

Rooney nu a fost titular în primul meci al lui DC United pe noul stadion, însă a intrat în minutul 59, când echipa sa conducea cu 1-0. Prima atingere a mingii a fost și o fază importantă. Jucătorul de 32 de ani a șutat puternic de la 30 de metri, dar mingea s-a lovit de apărarea adversarilor.





La 10 minute de la intrarea pe teren, Rooney a ajutat la construirea fazei care a dus scorul la 2-0. Arriola a marcat și a dublat avantajul lui DC. În minutul 80, același Arriola a punctat în poarta lui Vancouver, dintr-un assist oferit de Rooney. Atacantul englez a încercat și el să înscrie, însă nu a reușit.

DC United - Vancouver Whitecaps s-a încheiat 3-1 prin golul marcat de Alphonso Davies în al 4-lea minut de prelungire.

No comments