X

Un LIKE contează mult pentru noi

Un procuror DNA atrage atenția asupra activității reduse a Sectiei militare: Militarizarea DGIPI - retragere din fața competențelor procurorilor civili


Florentina Mirică, procuror DNA și candidat la șefia instituției, atrage atenția asupra activității secției militare a DNA, precizând că este necesară identificarea cauzelor care au dus la o activitatea redusă a procurorilor militari din DNA.


„Un segment important de activitate al DNA este relaționat cu competențele Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de militari, sens în care se impune o analiză a cauzelor care au determinat căderea în desuetudine a cazuisticii din domeniul militar. În cadrul analizei acestei structuri, se va stabili dacă a avut loc o diminuare a fenomenului infracțional-situație în care se justifică și reducerea indicatorilor statistici – ori este vorba despre neîndeplinirea rolului activ al procurorului în administrarea probelor, cu atât mai mult cu cât CCR a admis o excepție de neconstituționalitate invocată de DNA, stabilind că protecția informațiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar față de dreptul la informare al acuzatului și față de garanțiile dreptului la un proces echitabil ale tuturor părților din procesul penal decât în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege. Decizia de a militariza seviciul de informații al Ministerului de Interne după investigarea penală a unor achiziții nelegale are aparența unei retrageri din fața competențelor procurorilor civili, sugerând că ar exista o dublă măsură în instrumentarea dosarelor penale între structurile civile și militare ale DNA, situație care nu poate fi acceptată într-un stat de drept”, se arată în proiectul de management al Florentinei Mirică.

No comments