X

Un LIKE contează mult pentru noi

Un fost vicecampion mondial la haltere, suspendat pe viață pentru dopaj, a decedat


Fostul halterofil bulgar Damian Damianov, vicecampion mondial în 2002, a decedat, duminică, la vârsta de 39 de ani, informează Reuters. Suspendat pe viaţă în 2004, pentru dopaj, Damianov este al patrulea halterofil bulgar care moare înainte să ajungă la bătrâneţe, conform agerpres.


Reprezentanţii spitalului din Şumen, unde a fost constatat decesul, au afirmat că vor anunţa cauza morţii după autopsie.


Fostul campion european Veliciko Holakov, care de asemenea a fost suspendat pentru dopaj, timp de patru ani, a decedat, anul trecut, la vârsta de 35 de ani. La aceeaşi vârstă a murit, în urmă cu trei ani, campionul olimpic Milen Dobrev, campion olimpic în 2004, iar triplul campion mondial Mihail Petrov a murit în 1992, la vârsta de 28 de ani.


Presa bulgară a scris că aceste decese ar fi fost provocate de afecţiuni hepatice şi pancreatice.


Între 1972 şi 2004, Bulgaria a câştigat 12 titluri olimpice şi alte 24 de medalii la JO, în probele de haltere, acesta fiind cel mai de succes sport în ţara de la sud de Dunăre (încă 79 de medalii de aur la CM şi 167 la CE).


Însă în ultima perioadă, din ce în ce mai mulţi halteofili bulgari au fost depistaţi pozitiv. În 2008, Bulgaria a fost exclusă de la JO din cauza a 11 cazuri de dopaj, iar în anul următor şi-a pierdut licenţa. La JO de la Sydney, din 2000, trei campioni bulgari şi-au pierdut medaliile de aur, tot din cauza dopajului.

No comments