X

Un LIKE contează mult pentru noi

Tudorel Toader a refuzat toate cele patru candidaturi la șefia DNA. Anca Jurma rămâne șef interimar


Tudorel Toader a refuzat toate cele patru candidaturi la șefia DNA, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției și va relua procedura de selecție pentru un rocuror șef al Direcției Naționale Anticorupție. Ca rezultat, Anca Jurma rămâne șef interimar al instituției.


Motivul invocat de ministrul Justiției pentru refuzul de a-l nominaliza pe vreunul dintre cei patru candidați este faptul că ”nici un candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situației actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanțelor manageriale”.


Cei patru candidați la șefia Direcției Naționale Anticorupție au fost Florentina Mirică – procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr – procuror şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob – procuror şef adjunct al DNA şi Elena Grecu – procuror şef serviciu în structura centrală a DNA.


Comunicatul oficial:


Anunț rezultat procedură de selecție a procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcția vacantă de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție Ministerul Justiției a organizat, în perioada 09 – 27.07.2018, procedura de selecție a procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcția vacantă de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.


Selecția s-a desfășurat în condițiile prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu Standardele de organizare și desfășurare a selecției procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcțiile de conducere prevăzute de art. 54, alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Standardele de evaluare a interviului susținut în cadrul selecției procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcțiile de conducere prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.


În cadrul procesului de selecție s-a apreciat că niciunul dintre candidați nu îndeplinește cerințele necesare desemnării pentru numirea în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție. În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, nici un candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situației actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanțelor manageriale.


În urma desfășurării procedurii de selecție, vă aducem la cunoștință faptul că nu se va face o propunere de numire în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție dintre candidații participanți, procedura urmând a fi reluată.

No comments