X

Un LIKE contează mult pentru noi

Susținere neașteptată primită de Petre Daea după declarațiile despre Holocaust: Denigrarea la care este supus este nedreaptă


Asociația producătorilor de telemea de Sibiu a anunțat, vineri, că susține și apreciază activitatea ministrului Agriculturii, Petre Daea, menționând că declarația a fost una neinspirată, iar „denigrarea la care este supus în spațiul public este nedreaptă”, transmite Mediafax.


„Asociația Producătorilor de Telemea de Sibiu susține și apreciază activitatea domnului ministru Petre Daea și consideră nedreaptă denigrarea la care este supus în spațiul public ca urmare a unei declarații neinspirate”, a declarat Asociația.


„Rezultatele pe care le are la conducerea MADR îl recomandă din plin și îl califică pentru continuarea activității, noi fiind o mică parte din categoria femierilor care beneficiază din plin de implicarea directă a dânsului în promovarea și protejarea produselor românești, prin fapte concrete”, menționează sursa citată.


Ministrul Agriculturii a făcut, zilele trecute, o comparație între victimele Holocaustului și porcii incineraţi în fermele românești din cauza pestei porcine. Joi, Daea și-a prezentat scuzele, precizând că nu a vrut să jignească pe nimeni, ci să descrie durerea sufletească a fermierilor.


”Îmi declar respectul pentru toți membrii comunității evreiești și fac precizarea că am vrut să prezint situația deosebit de grea cu care se confruntă în această perioadă crescătorii de porci din cauza pestei porcine africane. În sufletul meu este foarte multă durere, am vrut doar să descriu momentele îngrozitoare cu care se confruntă atât fermierii noștri, cât și cei care gestionează această criză. Doamne ferește, nu am jignit pe nimeni în viața mea, îmi iubesc semenii, am exprimat doar durerea sufletească și sper să fiu înțeles!”, a afirmat ministrul Agriculturii.

No comments