X

Un LIKE contează mult pentru noi

Schimbare de rol la Guvern! Un cunoscut politolog reacționează după ce a aflat că Vâlcov a condus ședința: 'Am putea vorbi și de o trădare'


Politologul Cristian Pârvulescu a vorbit despre informațiile apărute în presă luni, potrivit cărora Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a condus ședința de guvern în care s-a discutat despre rectificarea bugetară și i-a certat pe miniștri pentru că nu au demarat sau au demarat cu întârziere procedurile de achiziții pentru proiectele de dezvoltare. Potrivit legii însă, Vâlcov nu are dreptul de a conduce o ședință de guvern și nici nu exercită niciun fel de autoritate în fața miniștrilor, cel puțin nu din funcția de consilier. Pârvulescu este de părere că, dacă acest lucru chiar s-a întâmplat, se poate vorbi și de o trădare.


„Prestația politică a doamnei Dăncilă contează. Și a domnului Vâlcov, consilierul domniei sale, despre care unii, gurile rele, susțin că ar conduce ședința de guvern după ce Dăncilă ar renunța. Că e cel care exercită acest drept. Dacă se întâmplă acest lucru, cum se poate? Pentru că nu are niciun fel de autoritate. Un consilier al premierului…care este articolul din Constituție care îi dă dreptul să conducă o ședință de guvern? De aceea cred că e o insinuare a adversarilor PSD. Nu îmi pot imagina că s-ar putea întâmpla. (…) Da, am putea vorbi și de o trădare. În orice caz, lucrurile evoluează într-o manieră spectaculoasă. Viorica Dăncilă nu este singura care poate exercita funcția de premier. O poate delega unui alt ministru. Domnul Vâlcov nu e ministru, e consilier. Poate să vorbească dacă îl invită premierul sau cel delegat în locul premierului. Domnul Vâlcov nu răspunde în fața nimănui. Consiliază, dar nu poate lua decizii și nu poate conduce o ședință de guvern. Dacă s-a întâmplat așa, dacă ar fi existat un alt DNA, dar nu există, poate ar fi făcut o anchetă. Nu mă aștept ca Parlamentul să facă o anchetă.”, a declarat Cristian Pârvulescu în emisiunea „Jurnal de Seară”, la Digi24.

No comments