X

Un LIKE contează mult pentru noi

Președintele ACADEMIEI ROMÂNE, Ioan-Aurel Pop, dă o lecție de ISTORIE ungurilor cu privire la AUTONOMIE

Președintele ACADEMIEI ROMÂNE, Ioan-Aurel Pop, dă o lecție de ISTORIE ungurilor cu privire la AUTONOMIE


Președintele ACADEMIEI ROMÂNE, Ioan-Aurel Pop, dă o lecție de ISTORIE ungurilor cu privire la AUTONOMIE


Într-o prelegere susținută luni la Academia Română, istoricul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, oferă o magistrală lecție de istorie ungurilor, care n-au încetat și probabil n-o vor face niciodată să viseze la autonomie în cadrul statului român.


Reproducem, mai jos, explicațiile profesorului Ioan-Aurel Pop:


„Hotărârea de unire a Transilvaniei cu România, adoptată la 1 Decembrie 1918, cuprinde nouă puncte, care au în centrul lor următoarele idei:


I. Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească“ decretează unirea acestor români și a teritoriilor locuite de dânșii cu România.


II. Se rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie, până la întrunirea adunării constituante.


III. Se emit principiile fundamentale de alcătuire a noului stat român.


IV. Se cere congresului de pace să asigure dreptatea și libertatea tuturor națiunilor mari și mici și să elimine războiul din raporturile internaționale.


V. Se adresează un salut «fraților din Bucovina», care se uniseră cu trei zile înainte cu România.


VI. Sunt salutate națiunile eliberate din jugul austro-ungar.


VII. Se cinstește memoria eroilor români sacrificați pentru libertatea și unitatea națiunii române.


VIII. Se mulțumește Puterilor Aliate (Antantei) pentru că au scăpat civilizația din «ghearele barbariei».


IX. Se decide înființarea Marelui Sfat Național Român, ca reprezentant al «națiunii române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească».


Singurul articol dintre cele nouă care are subpuncte (anume șase) este cel de-al treilea


Aceste șase subpuncte concretizează principiile alcătuitoare de stat: libertatea națională a «popoarelor conlocuitoare»; libertatea confesională a tuturor cultelor din stat; vot universal, egal, direct și secret pentru ambele sexe, de la 21 de ani în sus; libertatea presei, de asociere, de întrunire și de gândire; reforma agrară radicală; drepturi pentru muncitorimea industrială echivalente celor din statele cele mai avansate din Apus. Termenul de autonomie este folosit de două ori în textul Rezoluției menționate.


Prima utilizare a sa apare la începutul actului, anume la articolul al II-lea: «Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus indicate (Transilvania, Banat și Țara Ungurească1 ) autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei, aleasă pe baza votului universal». După cum se vede, este vorba despre decretarea autonomiei teritoriilor locuite în majoritate de români, unite cu România (circa 100.000 de km pătrați), teritorii privite în întregimea lor.


În al doilea rând, chiar și acestor teritorii, Adunarea le-a propus autonomie provizorie, doar până la întrunirea adunării, alese prin vot universal, menite să dea Regatului României o nouă Constituție


Toate aceste prevederi s-au respectat în linii mari, iar Transilvania cu Banatul și Părțile vestice s-au încadrat definitiv în România, fără nicio autonomie, doar după trecerea unui interval de timp. Prima și cea mai importantă decizie a Adunării Naționale nu a fost autonomia provizorie a provinciei (provinciilor), cu «decretarea» unirii lor cu România. Punctul nodal al documentului este tocmai unirea românilor respectivi și a teritoriilor menționate cu România. Iar această unire a fost «decretată» de către cei 1228 de delegați, aleși în chip democratic și posesori de documente oficiale («credenționale»), reprezentanți ai tuturor românilor în cauză.


Este drept că decidenții unirii, spre cinstea lor, se ocupă pe larg de minoritățile naționale și confesionale din Transilvania și de soarta lor din Regatul României, pentru că românii nu au dorit să se transforme din asupriți în asupritori. Între «principiile fundamentale la alcătuirea noului stat român» unificat, Adunarea Națională a stabilit: «deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare» și «egala îndreptățire și deplina libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat».


«Deplina libertate națională» este explicată clar, fără putință de interpretări paralele și ea însemna, pentru autorii Rezoluției, dreptul «popoarelor conlocuitoare» de a se «instrui, administra și judeca în limba proprie», de «a fi reprezentate în corpurile legiuitoare» ale României, de a fi reprezentate în guvernarea țării. Termenul de «autonomă» este aici un adjectiv și se referă la «toate confesiunile din stat» și nu doar la confesiunile minorităților.




spanwidth:460px !important

iframemargin:0

!important.fb_edge_comment_widgetdisplay:none !important

No comments