X

Un LIKE contează mult pentru noi

Eugen Nicolicea are explicația pentru decizia lui Tudorel Toader: Cei patru candidați la șefia DNA 'nu au fost atenți' la propunerile ministrului Justiției


Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, este de părere că cei patru candidaţi la şefia DNA “nu au fost atenţi” la propunerile ministrului Justiţiei pentru a îndrepta nişte “deficienţe” de la DNA, astfel că „au venit cu un plan de management cuprinzând măsuri generale, şi nu măsuri directe şi punctuale la aceste nereguli semnalate”.


“Candidaţii, dacă ar fi fost atenţi la ce a propus domnul ministru, ar fi reacţionat propunând măsuri de îndreptare a situaţiei semnalate de acesta. Se pare că nu au făcut acest lucru şi au venit cu un plan de management cuprinzând măsuri generale, şi nu măsuri directe şi punctuale la aceste nereguli semnalate de către ministru, de aceea nu au fost aprobaţi”, a declarat Eugen Nicolicea pentru News.ro.


Procedura de selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA va fi reluată, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nefăcând nicio propunere din cei patru candidaţi pentru conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. „În urma desfăşurării procedurii de selecţie, vă aducem la cunoştinţă faptul că nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie dintre candidaţii participanţi, procedura urmând a fi reluată”, a anunţat Ministerul Justiţiei. Instituţia susţine că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru această funcţie.


Cei patru candidaţi pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost Florentina Mirică, procurorul şef al Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA, procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob, procurorul şef al Secţiei judiciare penale din DNA Elena Grecu şi Cristian Lazăr, adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

No comments