X

Un LIKE contează mult pentru noi

DOCUMENT Academia Română, critici DURE pentru Ministerul Educației:Legea Educației, încercare asemănătoare celor din state cu regimuri totalitare

Academia Română critică proiectul Ministerului Educației privind Legea Educației Naționale, menționând că acesta este unul „de legiferare a unui sistem de educaţie parentală fără nici un specific românesc, cu implicaţii enunţate explicit împotriva familiei tradiţionale, ca nucleu al vieţii sociale, culturale, morale şi creştine, milenare a românilor, presupune o educaţie uniformă a copiilor, fără diferenţe de sex, de particularităţi antropologice şi psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic”.

Cititi aici reactia Academiei Romane.

„Proiectul echivalează cu o încercare, asemănătoare celor din statele cu regimuri totalitare internaţionaliste sau globaliste, de obţinere a ceea ce s-a numit mereu „omul nou“, fără familie, fără naţionalitate, fără ţară, fără identitate.

În anul Centenarului Marii Uniri a românilor, când se face şi bilanţul realizărilor de excepţie ale românilor, educaţi în spiritul tradiţiilor noastre, renunţarea la aceste tradiţii ar însemna un act de trădare naţională. Faptul că Strategia amintită a fost  precedată de numeroase cercetări, făcute de instituţii internaţionale şi ONG-uri, cu fonduri private străine, nu îndreptăţeşte cu nimic ridicarea ei la nivel de „strategie naţională“ a României.  Acceptarea ei ar însemna dublarea învăţământului tradiţional cu unul susținut de instituţii străine, finanţate de Statul Român, cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare și bună administrare a școlilor.

În plus, introducerea amintitei Strategii ar agrava şi mai mult situaţia disperată a copiilor fără părinţi, care ar urma să fie educați într-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale. Publicaţiile mai mult sau mai puţin ştiinţifice pe tema educaţiei parentale sunt, fireşte, libere să exprime diferite puncte de vedere, dar ipotezele educaţionale aşa-zis „moderniste“ nu pot şi nu trebuie să devină obligatorii într-un stat naţional, independent şi democratic. În concluzie Academia Română consideră că proiectul de Strategie de educaţie parentală este inoportun şi inadecvat pentru învăţământul şi educaţia românilor, meniți să-și conserve specificul național în cadru european”, se arata intr-un comunicat al Academiei Romane.

Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat, luna trecută, în dezbatere publică, proiectul „Strategia naţională de educaţie parentală 2018-2025”.

Propunerea prevede înfiinţarea unei reţele de educatori parentali, care, timp de două ore pe săptămână, să-i înveţe pe elevi să nu aibă „mentalităţi conservatoare” şi atitudine care „idealizează familia tradiţională”.

No comments

loading...
loading...