X

Un LIKE contează mult pentru noi

Dan Barna aruncă în aer scandalul M...E PSD: 'Arată cum a reuşit PSD şi Liviu Dragnea ca într-un an şi jumătate să rupă România'


Preşedintele USR, Dan Barna, susţine că maşina cu număr de înmatriculare cu mesaj anti-PSD arată cât de radicalizată şi polarizată este societatea românească şi cum a reuşit PSD să “rupă România şi să aducă atât de multă revoltă în spaţiul public”. El a mai spus că mesajul acela reprezintă “un simptom pentru felul în care a ajuns să fie condusă România”, iar felul în care a reacţionat Poliţia reprezintă “un pumn în gură” libertăţii de exprimare.


“În momentul în care ai o clasă politică ce generează radicalizarea cetăţenilor, pentru că acel mesaj este apreciat de o parte a societăţii ca fiind haios şi simpatic, este disconsiderat de o altă parte a societăţii mai conservatoare, dincolo de mesajul în sine, faptul că s-a ajuns ca astfel de mesaj să devină popular arată cât de radicalizată şi de polarizată este societatea, cum a reuşit PSD şi Liviu Dragnea ca într-un an şi jumătate să rupă România şi să aducă atât de multă revoltă în spaţiul public”, a spus Dan Barna, conform Mediafax.


Liderul USR spune că nici nu susţine mesajul, nici nu îl disconsideră, dar el reprezintă “un simptom pentru felul în care a ajuns să fie condusă România” şi un abuz prin folosirea instituţiilor statului pentru a sancţiona o libertate de exprimare.


Citește și: Mihai Goțiu, anunț – BOMBĂ: Comisia pentru abuzuri din Senat, SESIZARE la DNA


“Acel mesaj, fără să-l susţin sau să-l desconsider, este un mesaj care este, de fapt, un simptom pentru felul în care a ajuns să fie condusă România. Faptul că Poliţia abuzează, şi înţeleg că numărul acela a fost înregistrat în Suedia perfect legal (…), este evident un abuz, în acelaşi spirit al punerii pumnului în gură. (…) Libertatea de exprimare presupune exact asta – să acceptăm părerea celuilalt. PSD ce mesaj transmite? Nu numai că îi sancţionăm şi reacţionăm dur, dar iată că folosim instituţiile statului pentru a sancţiona un drept la exprimare, pentru că ne convine sau nu, şi acea plăcuţă este tot o libertate şi un drept la exprimare”, a mai puncat Dan Barna.


Brigada Rutieră i-a Capitalei a reţinut luni numerele de înmatriculare cu mesaj anti-PSD, după ce au oprit în trafic autoturismul înmatriculat în Suedia. De asemenea, a fost reţinut pemisul de conducere al şoferului, acesta declarând că a înmatriculat maşina în luna aprilie şi că se află în concediu în România, fiind în drum spre litoral.


Poliţia Rutieră a deschis dosar penal în acest caz şi susţine că maşina cu numărul de înmatriculare ”M..EPSD” nu are drept de circulaţie în România, invocând o informare transmisă de Biroul Interpol Stockholm, în timp ce Ambasada Suediei la Bucureşti a precizat că autoturismul are drept de circulaţie în Uniunea Europeană, dar că posesorul trebuie să deţină documentele oficiale pentru ambele seturi de numere – personalizate şi oficiale.

No comments