X

Un LIKE contează mult pentru noi

loading...

Putin, în Austria. Cancelarul Kurz i-a promis că îl va ajuta în relația cu UE


Vladimir Putin a fost primit cu onoruri militare în Austria, unul dintre puţinii lui aliaţi în Europa. Este prima lui vizită în Occident de aproape un an şi a fost una fructuoasă.

Cele două ţări şi-au prelungit până în 2040 contractele de livrare a gazelor ruseşti în Austria.

Iar cancelarul austriac a anunţat că ţara sa va depune eforturi pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre Moscova şi Occident.

Vladimir Putin a fost primit la palatul Hofburg de preşedintele liberal Alexander Van der Bellen, alături de care a inspectat garda de onoare. Puţin s-a întâlnit apoi cu şeful Guvernului, conservatorul Sebastian Kurz.

Într-un interviu acordat înainte de a ajunge la Viena, Putin a pozat în eurofil şi a spus că nu are niciun interes să dezbine Europa, fiindcă este cel mai mare partener economic al ţării sale. Europa importă din Rusia o treime din gazul pe care îl consumă, iar Austria a dat tonul. Vizita lui Putin marchează 50 de ani de la inaugurarea exporturilor de gaz sovietic în această ţară. Acordul a fost prelungit până în 2040.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: „Austria şi Rusia contribuie enorm la apărarea securităţii energetice a întregului continent. La ceremonia de azi, companii din ţările noastre au semnat un acord prin care Rusia va furniza gaze Austriei până în 2040.”

Sancţiunile impuse de europeni Rusiei după anexarea Crimeei a fost unul dintre subiectele fierbinţi de pe agendă.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: „Sancţiunile şi orice alte limitări motivate politic nu reuşesc să-şi atingă scopul. Dăunează tuturor, celor care le-au iniţiat şi celor vizaţi de ele. Rusia a trecut cu bine peste toate problemele iscate de aceste limitări.”

Drept răspuns, cancelarul austriac a anunţat că va încerca să îmbunătăţească relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Moscova.

Sebastian Kurz, cancelarul austriac: „Sperăm că printr-un dialog intensificat vom vedea progres în relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană. Mai bine câştigă ambele părţi decât să piardă amândouă.”

Mult mai tranşant a fost proaspătul lider al guvernului italian, sprijinit de o coaliţie de partide populiste. Giuseppe Conte a cerut o „revizuire” a sancţiunilor impuse Rusiei şi a declarat în faţa parlamentului de la Roma că Italia susţine îmbunătăţirea relaţiilor cu Moscova, un partener comercial cheie al său.

No comments

loading...
loading...