X

Un LIKE contează mult pentru noi

Iohannis a realizat o evaluare a evaluării ministrului justiției

Image result for iohannis
CCR susține, în motivarea deciziei privind conflictul creat ca urmare a refuzului președintelui de a o demite pe Laura Codruța Kovesi, că șeful statului a realizat o evaluare a evaluării făcute de ministrul Justiției.

„Raportat la cauza de faţă, Curtea observă că, în răspunsul său, Preşedintele a considerat că argumentele ministrului justiţiei „nu sunt de natură să creeze convingerea cu privire la oportunitatea măsurii propuse”, ceea ce înseamnă că acesta a realizat o analiză a argumentelor ministrului justiţiei şi, printr-un act decizional propriu, a determinat soluţia pe care a considerat-o mai adecvată. Or, o competenţă de verificare a legalităţii propunerii de revocare nu echivalează cu şi nu are drept scop analizarea evaluării realizate de ministruljustiţiei în considerarea art.51 alin.(2) lit.b) din Legea nr.303/2004, astfel cum a procedat Preşedintele României.

Președintele nu este îndrituit să realizeze o naliză decizională asupra modului în care este motivată propunerea. În schimb, acesta poate deschide un dialog cu ministrul justiţiei cu privire la aceste aspecte.

Nu este nici rolul Preşedintelui României şi nici cel al Curţii Constituţionale de a efectua un control al acestei evaluări pentru că, într-un atare caz, ar denatura rolul ministrului justiţiei şi s-ar transforma în autorităţi de control al modului în care ministrul justiţiei înţelege să îşi exercite competenţa constituţională discreţionară minimală ce se reflectă în evaluarea realizată. Or, Curtea constată că Preşedintele României a realizat în cazul dat o „evaluare a evaluării” ministrului justiţiei, cu alte cuvinte a temeiniciei motivelor cuprinse în propunerea de revocare, plasându-se deasupra autorităţii ministrului justiţiei, ceea ce încalcă art.132 alin.(2) din Constituţie”, se arată în motivarea Curții.

No comments

loading...