X

Un LIKE contează mult pentru noi

Parapantistul American dispărut în Bucegi a fost găsit la Crucea Caraiman

Parapantistul american, care a dispărut miercuri dimineaţă, după ce s-a lansat în zbor de la Crucea Caraiman, a fost localizat, din elicopterul chemat să survoleze zona, acesta urmând a fi recuperat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, bărbatul a fost localizat din elicopter pe stânci, în dreapta Crucii Caraiman, el fiind înfăşurat în parapantă.

La faţa locului a fost solicitat elicopterul cu troliu pentru ridicarea persoanei în cauză, autorităţile neputând preciza la acest moment dacă turistul mai este în viaţă sau nu.

Conform datelor furnizate de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova, miercuri dimineaţă, în jurul orei 9,00, a fost primit un apel pe numărul de urgenţă 112, în care se sesiza faptul că un turist american a dispărut după ce s-a lansat în zbor cu parapanta de la Crucea Caraiman spre staţiunea Buşteni.

Persoana în cauză făcea parte dintr-un grup format din doi americani şi un neozeelandez, toţi cei trei lansându-se cu parapanta spre Buşteni.

Unul dintre cetăţenii americani s-a lansat ultimul şi, din cauza curenţilor de aer, nu a mai ajuns la destinaţie, dispariţia lui fiind sesizată de însoţitorii săi la 112.

Autorităţile au demarat, miercuri după-amiază, căutările cu elicopterul, fiind constituite, de asemenea, echipe mixte care au acţionat la sol.

Lasă un comentariu

No comments

loading...