X

Un LIKE contează mult pentru noi

Ministrul Apărării Naţionale participă la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre NATO.

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, participă joi şi vineri la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre NATO, care se desfăşoară la Bruxelles.

Potrivit unui comunicat al MApN, agenda primei zile a reuniunii va cuprinde prezentarea stadiului implementării posturii aliate de descurajare şi apărare, precum şi modalităţi de eficientizare a acestuia, potrivit agerpres.

„Pentru ţara noastră, un interes deosebit îl reprezintă prezenţa aliată avansată dedicată flancului estic şi angajarea mai multor aliaţi în implementarea acesteia. Un alt domeniu abordat în prima zi a reuniunii va fi acela al partajării echitabile a responsabilităţilor în cadrul NATO (burden-sharing). De asemenea, vor fi aprofundate aspecte legate de proiectarea stabilităţii şi lupta împotriva terorismului, precum şi progresul realizat pentru lansarea unei noi misiuni NATO de instruire în Irak”, se arată în comunicatul citat.

În cea de a doua zi a reuniunii, subiectul principal va fi axat pe cooperarea dintre Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană.

În marja ministerialei NATO, va avea loc şi reuniunea ţărilor contributoare la Coaliţia anti-ISIS, condusă de secretarul american al apărării, James Mattis, informează MApN.

Lasă un comentariu

No comments