X

Un LIKE contează mult pentru noi

loading...

Tarifele la electricitate plătite de consumatori ar trebui să scadă, în urma unei investigații a Consiliului Concurenței

Tarifele la electricitate ar trebui să scadă, după ce o investigație a Consiliului Concurenței a relevat faptul că mai multe companii din energie s-au înțeles între ele, cauzând prejudicii consumatorilor, a declarat, joi, președintele Consiliului, Bogdan Chirițoiu, cu prilejul lansării raportului de activitate pe anul 2017.

„Mai multe companii au fost păgubite. Au participat și oameni din interiorul Electrica, deci într-un fel s-au furat singuri. Am sancționat și compania Electrica, întrucât au fost păgubiți clienții ei. Tarifele acestea umflate s-au dus către clienți. Am sancționat compania și, în premieră, vrem ca împreună cu Autoritatea Națională de Reglementare în Energie să recuperăm prejudiciul creat clienților acestor companii, care au fost păgubite și care au transferat această pagubă către clienții lor”, a spus Chirițoiu.

Potrivit acestuia, este greu de stabilit prejudiciul adus consumatorilor de energie, întrucât este vorba de licitații care s-au întins pe o perioadă de mai mulți ani.

„Vorbim de ani buni în care prețurile au fost exagerate. Aici rolul-cheie îl va avea ANRE, pentru că este menirea lor să calculeze prețul corect. Îi vom sprijini cu datele pe care le-am obținut în cursul investigației”, a mai arătat președintele Concurenței.

El a arătat că modul cel mai simplu în care se poate recupera prejudiciul este scăderea tarifelor de distribuție, lucru, pe care, de altfel, îl va recomanda celor de la ANRE.

No comments

loading...
loading...