X

Un LIKE contează mult pentru noi

Metoda prin care un bărbat din București păcălea clienții unor restaurante și le lua banii

iStock

restaurant

Poliţiştii din Bucureşti au reţinut un bărbat în vârstă de 50 de ani, suspectat de mai multe înşelăciuni, el prezentându-se unor clienţi din restaurante ca fiind membru în echipele administrative ale localurilor.

Acesta susţinea că au rămas doar cu bancnote de 500 lei în casele de marcat şi ar avea nevoie să schimbe diferite sume de bani în bancnote cu o valoare mai mică, însă, după ce persoanele vătămate îi înmânau sumele de bani solicitate, acesta părăsea respectivele localuri, fără a restitui banii.

În cursul zilei de vineri, poliţişti din cadrul Secţiei 2, în baza mai multor plângeri privind fapte de înşelăciune şi a probatoriului administrat în cauzele penale, au depistat şi reţinut un bărbat în vârstă de 50 ani, care ar fi înşelat trei persoane pe raza municipiului Bucureşti.

Astfel, în perioada 2016-2018, la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au fost înregistrate trei plângeri penale privitoare la un bărbat care, sub pretexte false, declinându-şi calităţi mincinoase, a convins persoanele vătămate să îi ofere diferite sume de bani pe care nu le-a returnat.

Cel în cauză se prezenta clienţilor din restaurante ca fiind membru în echipele administrative ale localurilor şi susţinea că au rămas doar cu bancnote de 500 lei în casele de marcat şi ar avea nevoie să schimbe diferite sume de bani în bancnote cu o valoare mai mică, însă, după ce persoanele vătămate îi înmânau sumele de bani solicitate, acesta părăsea respectivele restaurante, fără a restitui banii, scrie news.ro. 

Citește și

Momentul în care bastonul de ceremonii din plenul Parlamentului nigerian este furat. VIDEO

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, Bucureşti, sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de înşelăciune, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

restaurant
Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

No comments